Ce plănuiesc liderii din customer care din Europa Centrală și de Est pentru 2027
Cele mai multe companii își construiesc strategia de customer care fără să știe ce fac ceilalți din piață. De aceea am stat de vorbă cu 132 de profesioniști care conduc efectiv centre de relații cu clienții și i-am întrebat ce planuri au pentru anul care vine.
Nu teorii generale, ci date concrete din piață, organizate pe temele cu care se confruntă cel mai des centrele de relații cu clienții.
Care sunt prioritățile liderilor pentru 2027, unde își direcționează bugetele, ce consideră cel mai mare avantaj competitiv și ce îi oprește în loc.
Cât de departe au ajuns companiile cu AI, în ce procese îl folosesc deja și ce obstacole întâlnesc la implementare.
Cum își gestionează companiile capacitatea echipelor, cum se pregătesc pentru volume tot mai mari de solicitări și cum se schimbă rolul operatorilor.
Compară-ți planurile cu cele ale celor 132 de lideri din regiunea CEE. Iată prioritățile lor principale pentru 2027
Pentru 75% dintre companii, AI-ul și automatizarea se numără printre primele trei priorități pentru 2027. Iar 77% dintre ele plănuiesc să investească aici mai mult decât în orice alt domeniu.
